Despre o chemare a cocorilor şi mai mult decât atât
Șerban Codrin
Prin amabilitatea totdeauna prezentă
în tot ceea ce face din inimă, am primit antologia CHEMAREA COCORILOR, romanian haiku, anul VII de concurs, 2014,
coordonată, culeasă, tehnoredactată de maestrul recunoscut de poeţii adunaţi
împrejurul domniei sale şi iniţiaţi în nobila artă de Corneliu Traian Atanasiu.
Trebuie să aduc un omagiu acestui extraordinar iniţiator, eseist, critic
literar şi poet care, în loc să se declare pe sine, din proprie iniţiativă, drept
unicul cunoscător şi să-i expedieze pe toţi ceilalţi în subterană, după
obiceiuri mioritice binecunoscute, are abilitatea să deschidă porţi şi să primească
în ograda poeziei pe oricine bate cu sfială, nu dărâmă canaturi şi are ce căuta
printre sacrele acareturi.
De la început, să ne înţelegem asupra
terminologiei. Ce vrea să însemne HAIKU? Termenul provoacă nenumărate confuzii
şi este lipit ca eticheta pe borcanul de conserve fără discriminare față de
ceea ce se găseşte în interior, poezie, compot de varză sau pietriş. În ultimă
instanţă, HAIKU (scurtă poezie paradoxală, zglobie, epigramatică, în limba
japoneză) este un micropoem de origine niponă, devenit modă literară
internaţională cam după anul 1950 încoace. În lumea literară nu este singura
formă de micropoem, de poezie scurtă, mai putem enumera tanka, senryu, de
aceeaşi origine niponă, sau de origine occidentală, monostihul, distihul,
poemul-într-un vers, tristihul (care poate fi un monostih împărţit în trei
fragmente). Micropoemele româneşti pot fi catalogate astfel: salmul, trisalmul,
sau, micropoem popular, strigătura. Poemul-într-un-vers, descoperit, probabil
de francezi, a fost redescoperit de poetul român Ion Pillat, respins de George
Călinescu, cu argumente culese cam din marginea pamfletului, însă teoretizat cu
argumente de Ion Coteanu. Pentru a nu lăsa loc de discuţii, pentru că există,
aş mai enumera aici „micropoemul-în-general”, metaforic sau nu, în orice caz o
poezie foarte scurtă, de preferinţă un vers mai lung, sau segmentat în două
trei fragmente. Se observă faptul că HAIKU începe să devină o formă printre mai
multe. Totuşi ocupă un loc special. HAIKU propriu-zis este un micropoem extrem
de canonizat, de interiorizat, de restrâns în posibilităţile de a fi realizat.
Chiar şi aşa, evadat din limba şi caligrafia specifică, îşi pierde o parte
dintre calităţile care l-au făcut celebru, prin urmare HAIKU internaţional,
oricât de canonizat filozofic, estetic şi teoretic îşi pierde o bună parte din
rigorismul de artă marţială a unui haijin autentic, capătă o mască teatrală,
acceptată, dar parţial inautentică. De aici concluzia unor esteticieni că haiku
nu poate fi creat decât de japonezii nativi, cu educaţie specifică în universul
limbii materne şi al caligrafiei nipone.
Astea fiind zise, în orice carte de
„haiku occidental” vom întâlni mai ales micropoeme compuse mai liber sau mai
riguros, mai departe sau mai aproape de canonul originar. Poeţii se iniţiază în
arta haikuului, cât despre reuşitele în compunere se observă cu prilejul
selecţiilor cu diferite ocazii, de exemplu concursuri. Rezultatele nu trebuie
considerate absolute, se premiază multe poeme slabe, trec neobservate multe
poeme excelente, din această cauză doar selecţiile repetate sunt cele care dau
rezultate în cele din urmă. Practica selecţiilor este curentă în poezia niponă
şi se face după reguli stricte, filologice, caligrafice, filozofice, estetice,
pentru că participă un număr mare de texte pe un număr mic de locuri eligibile.
În acest fel se pot alcătui antologii, practică niponă curentă, prin selectarea
unui singur text din creaţia câte unuia din maeştrii recunoscuţi, sau antologii
din creaţia unui singur maestru, în orice caz, nimic fără furcile caudine ale
celei mai riguroase selecţii.
O primă concluzie după o lectură cu
ochi critic, imparţial asupra volumului: ne aflăm pe teritoriul poeziei, din
centru spre margine, probabil fără capodopere eclatante, care să modifice
percepţia poetică, şi fără erori chiar strigătoare la cer. Din această
perspectivă, înclin să cred că primează numărul „micropoemelor-în general”, dar
se observă efortul de apropiere cât mai perseverentă de estetica haikuului
internaţional, unde, la fel, există o confuzie generalizată, dar să spunem
haiku internaţional riguros. Cine se plimbă prin domeniu înţelege ce vreau să
spun. Eu prefer haikuul riguros, pentru că pe celălalt, mai descheiat şi mai
liber la scriitură, îl poate încerca mai oricine, fără mai multe pretenţii
decât talentul, dacă există.
În partea I a antologiei, poemele
premiate la etapele 105-156, lucrurile sunt la fel, amestecate, poeme premiate
excelente şi poeme premiate foarte slabe. Dar să încep cu o remarcă: maestrul
implicat în proiect, Corneliu Traian Atanasiu, nu s-a amestecat în selecţie, ci
a lăsat-o numai pe seama juriului; mai apoi, din punct de vedere teoretic,
maestrul Atanasiu, din considerente de nediscutat aici şi acum, nu propune o
deosebire între haiku şi senryu, deosebire existentă şi evidentă; prin urmare:
Canton
desfiinţat - acarul îşi priveşte linia vieţii
(Petru
Ioan-Gârda),
Se deosebeşte atât prin conţinut cât
şi prin tehnică literară de:
Deajuns o
frunză să tulbure tot cerul - salcie la
mal
(Ana Urma)
Ambele sunt texte excelente, oricând
antologabile, dar în antologii diferite, Ioan-Gârda, de senryu, Ana Urma, de
haiku internaţional.
Numărul poemelor excelente este
îndestul, se pot alege câteva din două pagini alăturate:
Recitind
scrisori – se-adună-n jurul lămpii fluturi de sertar
(Ana Urma)
Cer de
noiembrie – copil desenând soarele în lutul galben
(Narcisa-Liliana
Fărcaş)
Prima-întâlnire
– pe-asfalt o frunză lipită de umbra ei
(Cezar-Florin
Ciobîcă)
Curtea văduvei
– mai înfloresc pereche doar trandafirii
(Valeria
Tamaş)
În parc un
bătrân cu amintirile lui – vâtej de frunze
(Violeta Urdă)
O eroare îşi face loc destul de
frecvent: două cezuri (kireji) în loc de una:
Casă pustie –
în loc de acoperiş umbra plopului
(Vasile
Conioşi-Mesteşanu)
Grafic, cu ambele cezuri, textul ar
arăta astfel:
Casă pustie – în loc de acoperiş – umbra
plopului
A doua cezură este cerută de absenţa
verbului a fi la indicativ prezent. Iată
o variantă de corectură:
Casă pustie –
umbra plopului
în loc
de acoperiş
În mod evident, a dispărut necesitatea
verbului a fi. Această eroare se
repetă foarte des, scăzând evident valoarea unor poeme:
Marea în zare
– pe obrazul brăzdat stropi lungi
Casă-în ruină
– pe-un teasc p-un bob stafidit panza unui paing
Vântul de vară
– în freamăt de borangic sânzienele (plus un pleonasm minunat!)
Vremea
nunţilor – pe prispa văruită alai de furnici
Secerătorii –
în vasul de lut un petec de cer
Remarc haikuuri accentuat satirice,
exact in spiritul speciei, repet, haiku, nu senryu:
Partaj reuşit
– mi-a rămas mie cuibul rândunicilor
(Dan Norea)
Riduri
machiate – scânteind în soare marea-încreţită
(Corneliu-Traian
Atanasiu)
Mărţişor în
piept – în sfârşit un donator compatibil
(Oana
Gheorghe)
Noapte geroasă
– învăluindu-l doar dogoare febrei
(Ildiko
Juverdeanu)
Pe parcursul paginilor sunt de
remarcat desenele pline de sinsibilitate, acuarelele semnate de Daniela
Lăcrămioara Capotă şi Vlad Grigore. Le-am privit îndelung şi am remarcat transparenţa
liniilor şi armonia culorilor (bineînţeles, falsificată prin tipărire faţă de
original), aşa că le trimit autorilor un gând de aceeaşi intensitate armonică.
Partea a II-a, pagini ale membrilor
Romanian Haiku, cuprinde o antologie de autori aşezaţi alfabetic; fiecăruia
Corneliu Traian Atanasiu îi dedică un scurt comentariu. De remarcat un fapt,
nicăieri eseistul nu comentează, nu analizează tehnica literară, absolut
necesară pentru autorii de haiku, mai ales în curs de iniţiere, ci are numai
observaţii de conţinut, cu toare ramificaţiile adiacente, excelente în sine,
dar esenţial incomplete. În ceea ce priveşte textele selectate, fac observaţia că
am selectat din ambele părţi I şi II.
Am remarcat spiritul incisiv, caustic,
aproape cinic al lui Ildiko Juverdeanu, o autoare cu mari perspective, dacă ar
mai adânci inclusiv tehnica literară, unde îşi permite prea multe licenţe
într-un domeniu riguros. Dan Norea este un poet consacrat în universul agitat
al epigramei, căruia îi dedică toate forţele, dar mai puţin senryului, care
pare să joace numai rolul copilului adoptat. Virginia Popescu învaţă din mers
tehnica haikuului şi perseverează în poezie, fiind în acelaşi timp o
excepţională traducătoare, o fotografă cu ochi de artist, ceea ce se vede
inclusiv în picturalitatea imaginilor poetice.
Fiecare
autor se remarcă prin câte linii de portret accentuate, Adelina-Alexandra
Popovici prin tinereţe şi talent, Cezar-Florin Ciobîcă printr-un început de
maturizare a unui talent excepţional, felicitări pentru intuiţia lui Corneliu
Traian Atanasiu, care i-a remarcat aptitudinile şi l-a încurajat încă de la
început, însă în aceeaşi situaţie se găsesc aproape toţi membrii grupului, aşa
că rămâne fiecăruia să se remarce prin creaţie, fiindcă posibilităţi există.
Participarea tuturora, cu modestie, perseverenţă la concursuri, este benefică,
iar bunele rezultatele încep să se întrevadă, martor este inclusiv această
antologie de micropoeme nu o dată excelente, antologie care vine în continuarea
celorlalte volume deja apărute. Va răsări ziua când se va realiza o antologie
generală şi atunci se va trage buna concluzie că poemul scurt românesc,
inclusiv haiku, a fost cultivat de un grup de poeţi iniţiaţi, dedicaţi şi
răbdători în activitatea lor creatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu