clic pe logo

 siglaROKU

vineri, 19 mai 2017

Petale în vânt = Petals on the wind



Petale în vânt = Petals on the wind: haiku
Cezar-Florin Ciobîcă, Iaşi, Editura PIM, 2017


Atrasă de expresia unei iluminări de moment, în care examinăm viaţa lucrurilor, parafrazând  un autor englez şi un devotat al culturii japoneze, Reginald Horace Blyth, apropierea de poemele nipone nu a fost întâmplătoare. S-a declanşat sentimentul că le aparţin, simţindu-mă reprezentată de stil, de tot ce am descoprit prin căutări şi prin citirea cărţilor de haiku. Surprinzătoare mişcarea din mediul online, o mişcare frumos organizată, închegată, prietenoasă incluzând mai mulţi autori de poeme nipone. Autori cu renume în ţară şi străinătate, printre aceştia numărându-se şi Cezar-Florin Ciobîcă, ale cărui poeme mi-au atras atenţia în mod deosebit.
Cine este acest haijin român?  Cezar-Florin Ciobîcă  lucrează în Botoşani, România, ca profesor şi autor de poezie, proză şi haiku. Scrie haiku din 2008, iar poemele lui au apărut şi pe câteva site-uri internaţionale. A câştigat premii la concursuri internaţionale de haiku, iar începând cu 2010 a fost selectat printre cei mai creativi 100 de autori de haiku din Europa. Coordonează un club de haiku, organizează concursuri (haiku, senryu, tanka) pe site-ul Lyrical flashes şi este membru al juriului în cadrul Concursului Internaţional de Haiku Sharpening the green pencil. A publicat două cărţi până acum (Memoria clepsidrei, poezie, şi Caruselul anotimpurilor, haiku).”
În acest an, 2017, la Editura PIM din Iaşi îi apare încă un volum de haiku, în ediţie bilingvă (română-engleză) - Petale în vânt” cu titlu paralel „Petals on the wind.
Titlu cărţii este extrem de sugestiv. Exprimă un adevăr universal valabil: ne place ori nu ne place, cu voia sau fără voia noastră, nu suntem altceva decât petale în vânt, iar tema principală a cărţii, este aceea a existenţei vremelnice, efemere.
După cum vom vedea, pentru Cezar Ciobîcă, a scrie haiku este o adevărată artă, aceea a simplităţii, a sincerităţii, a purităţii, a sensibilităţii, într-un cuvânt arta esenţei. Într-adevăr, în doar 17 silabe (3 versuri), descoperim universuri şi lumi  incomensurabile. Autorul se apleacă atent, cu decenţă, observă cu fineţe, cu rafinament tot ce-l înconjoară şi dezvăluie cu mărinimie celorlalţi tablouri cu rezonanţe adânci şi de durată. Poemele sunt inserate în carte precum vârtelniţa deapănă timpul, înşirând cele patru anotimpuri în rotaţia lor firească (Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă), însă cartea are şi un al cincilea capitol, în care autorul  presară Printre anotimpuri  alte câteva poeme.
Cine vede în haiku ori spune că haiku-ul este doar imagine are multe de pierdut. Cuvintele, versurile sunt doar interfaţa” scriiturii cu cititorul. Dincolo de aceasta se deschide o lume cu reverberaţii nebănuite, cu valenţe de neînchipuit. După descoperirea imaginii, cititorul trebuie să treacă dincolo de aceasta descifrând rosturi şi profunzimi ale cuvintelor şi imaginilor. Decriptarea şi tălmăcirea simbolismul acestora printr-o atitudine contemplativă este ceea ce atrage cititorul şi îl îmbogăţeşte spiritual, artistic, cultural...
În acest sens, mi-am propus şi eu un exerciţiu modest prin care încerc să descâlcesc sensuri şi înţelesuri ale haiku-urilor lui Cezar Ciobîcă. Am citit şi recitit cartea, m-am hrănit cu seva vie a unui univers în mişcare.  
Mă opresc pentru început la poemul: clepsidra spartă - / miresmele de tei / îmi umplu timpul. Un haiku, în care autorul contrapune două planuri- golul şi plinul. Clepsidra spartă, cu certitudine are fisuri prin care se goleşte de conţinut, însă nu cunoaştem cauzele apariţiei acestora, ci, doar, putem accepta că aşa a fost proiectată. În cel de-al doilea plan, timpul (măsurat de clepsidră) este totuşi plin, dar nu oricum, ci,  de data aceasta cu miresmele de tei. 
La o analiză mai atentă, observăm că pe autor îl preocupă filosofia vieţii. Doreşte să ajute cititorul să înţeleagă parcursul omului în timp şi spaţiu; un adevăr cunoscut şi recunoscut, acela al trecerii, curgerii  timpului continuu. Acesta se scurge precum un fluid, alunecând lin sau în cascade. Fiecare dintre noi îl percepem şi îl trăim în mod subiectiv, personal; pentru unii poate fi senin, pentru alţii, dramatic. Pentru a spori bucuria trăirii, ori pentru a atenua efectul trecerii şi pentru a fi mai uşor de suportat, Cezar Ciobîcă umple timpul cu mireasma de tei, care ne încântă, ne binedispune, ne face să uităm de lucrurile neconforme cu dorinţele noastre, cu puterea noastră de imaginaţie şi ne face să înţelegem că, de fapt, nu timpul se scurge, ci noi ne strecurăm prin timp spre marea trecere, pe care trebuie s-o acceptăm şi, chiar să ne pregătim în acest sens. Autorul ne dă şi metoda: să ne bucurăm de mireasma teiului şi a altor flori plăcut mirositoare şi binefăcătoare, astfel realizându-se un transfer de bine, de senin, de lumină de la natură spre noi, oamenii. În comuniune  şi armonie cu natura, receptivi la schimbările fireşti din jurul nostru, viaţa, deşi trecătoare poate să ne fie frumoasă. Este o atenţionare că, până la urmă acest lucru depinde şi de noi (liberul arbitru) şi, că este de ajuns doar să avem „ochi de văzut, urechi de auzit” şi sufletul deschis pentru a primi frumuseţe şi dărui iubire. În consecinţă, în opinia autorului, clepsidra spartă semnifică viaţa omului, deosebită de clepsidra naturii, care se scurge în cicluri, rotiri ale timpului prin anotimpuri, între moarte şi înviere. Pe de altă parte, şi noi, oamenii aşteptăm învierea. Când va fi aceasta este o taină, numai Domnul ştie.
Un alt popas, pe aceeaşi temă: bătrân pe prispă - / printre frunzele veştede / un ghiocel. Autorul surprinde desprimăvărarea, trecerea de la iarnă la primăvară, când  ies la căldură gâzele, copiii, iar bătrânii, încet, anevoie,  pe prispa casei, cu privirea fixă, uneori pierdută printre frunzele veştede ale toamnei trecute. Putem  presupune că în înţelepciunea lor, conştientizează asemănarea cu ele. Le contemplă cu nostalgie, cu compasiune, însă descoperim că în această postură, bătrânul nu-şi pierde speranţa; observă un ghiocel, firav şi gingaş, care depăşeşte oprelişti, intemperii şi răzbate, înalţâdu-şi corpul spre cer  bucurându-se de lumina  soarelui. Ghiocelul este modelul de dârzenie, de voinţă sporită, îl motivează pe bătrân să lupte cu neputinţele şi să  mai creadă într-o nouă revigorare a organismului. Prin contrapunerea celor două ipostaze: bătrân (sfârşit) şi ghiocel (început) se aprinde scânteia, are loc  declicul schimbării stării de spirit a bătrânului. Prin absorbţia albului purificator şi interiorizarea luminii  redobândeşte, pe cât posibil, încrederea în sine, speranţa de a merge mai departe. Haiku-ul poate fi o meditaţie, o reconfigurare a modului de a vedea viaţa spre dobândirea liniştii eului interior.
Liniştită, cu sufletu-mi plin de bucurie şi speranţă, zăbovesc puţin asupra unui alt haiku: primul curcubeu - / culorile pastel / neîncepute. Şi aici întâlnim o juxtapunere a două planuri diferite: cerul şi pământul. Fiind vorba de primul curcubeu, deducem că ne aflăm la începutul verii, când natura este îmbrăcată în culorile pastel, culori diafane, (roz, bleu, lila, galben, verde...), care-i conferă un aer copilăresc şi proaspăt, zglobiu şi delicat. Dacă aici întâlnim din plin culori şi tonuri diverse,  autorul ne anunţă că în cer nu este nicio risipă a acestora, ele fiind neîncepute. Doar ne semnalează un nou început al unui proces de apariţie a unui brâu de culori pe cer prin reflectarea luminii soarelui printre picăturile ploii de vară.
Privind tabloul în oglindă, am putea spune: precum pe pământ, aşa şi în cer sau invers, însă autorul nu ne spune de unde şi încotro sunt transferate irizaţiile de culori. Înţelegem însă, că şi teruricul şi celestul au sursele lor şi că între ele există o simbioză perfectă, că totul este divin. Vara dispune de o paletă bogată de culori pentru a înfrumuseţa pământul şi cerul, în aceeaşi măsură. Vara este anotimpul trăirilor calde, senine, tuşe din preaplinul teluricului şi cerescului se revarsă în sufletul oamenilor, fenomen care predispune la reverie şi înălţare. Acolo unde este lumină şi căldură este sănătate, bună dispoziţie. Haiku-ul lui Cezar Ciobcă, construit cu măiestrie este doar conturul unui tablou sublim al unei bucăţi de cer, este primul pas spre un tablou estival divin. Imaginându-ne  ceilalţi paşi parcurşi prin nuanţele şi culorile care  îmbracă cerul şi pământul, ajungem cu siguranţă  la sufletul nostru, înfrumuseţându-l şi înnobilându-l. Cu alte cuvinte, haiku-ul zugrăveşte în cel mai fericit mod un tablou din natură, însă nu se opreşte aici. Tablou complet al creaţiei divine, include şi Omul.
Însă vara are şi neajunsuri, neplăceri. De data aceasta, poetul surprinde  aspecte deloc plăcute, ci nedorite, chiar apăsătoare, obositoare. Probabil, următorul haiku niciun strop de ploaie - / ugerele vacilor / numai crăpături este o vie amintire din copilărie, care l-a urmărit în timp.  O perioadă de secetă, în care păşunile sunt arse de razele fierbinţi ale soarelui de cuptor, neostoite de niciun nor, de niciun strop de ploaie. Anii de secetă sunt greu de suportat prin consecinţele nefaste asupra plantelor, animalelor, şi, desigur, implicit asupra oamenilor.  Din lipsa apei totul se deshidratează, se usucă. Autorul se opreşte doar la un singur exemplu, prin care suprinde suferinţa pe care o suportă ugerele vacilor, care,  asemenea pământului sunt brăzdate numai [de] crăpături. Ugerele vacilor sunt izvoarele de hrană pentru populaţia satelor, de la copii până la cei vârstnici. Drama este mai mare pentru că nu există un etalon de timp în care se poate anticipa rezolvarea situaţiei. Pentru o clipă, mi-am imaginat durerea sufletească a femeii care mulge vaca dis-de-dimineaţă pentru a-şi hrăni copiii, iar în spuma laptelui alb (destul de puţin) din şiştar se scurge o dâră de sânge din ugerul crăpat al vacii. Femeia ştiind ce înseamnă durerea sânului, suferă întreit: revenindu-i propriile amintiri dureroase din primele zile de alăptat copiii, grija că nu are cu ce-i hrăni în perioada secetei şi durerea vacii, animal sfânt pentru familia ei. Durerea sufletească a sătenilor sporită de angoasele, neliniştile, spaimele cu privire la traiul întregii familii, pe termen nelimitat este un tablou trist al vieţii de la ţară, pe care l-am simţit şi trăit, copil fiind.
Timpul se rostogoleşte în ritmul lui, iar noi ţinem cumva pasul prin liniştea nopţii –/  o castană tulburând / stelele din lac. Probabil că autorul  se află sau se imaginează pe malul unui lac ori în apropierea acestuia, într-un peisaj nocturn, romantic; poate chiar într-o escapadă de câteva zile, undeva într-un mediu natural în care să respire liniştea nopţii întru propria-i linişte. Şi, de ce să nu recunoaştem, unele nopţi de toamnă sunt superbe. Într-o noapte senină de sfârşit de septembrie ori început de octombrie, departe de zgomotul oraşului, al televizorului şi telefonului, în care poţi depăna propriile  amintiri, mai vechi sau mai noi, poţi medita ori înălţa o rugăciune,  îţi poţi găsi  liniştea eului interior.
Într-o asemenea noapte, parcă şi stelele se relaxau revârsându-şi lumina pe  suprafaţa apei. O boare de vânt ori castana slăbită (este toamnă) se desprinde de  ramura arborelui şi, odată ce atinge suprafaţa apei produce un zgomot. În liniştea devenită tihnă în miez de noapte,  are loc o schimbare de ton, în care o castană tulburând / stelele din lac. Întâmplarea îi atrage atenţia autorului care observă impactul acesteia asupra lacului şi cerului. Efectul căderii nu este doar sunetul produs şi tulburarea liniştii lacului, împrejurimilor şi a stelelor ci, prin extensie se prelungeşte, tulburând şi liniştea autorului,  empatic cu ceea ce se întâmplă în natură, de jos până sus. O, Doamne, de cât de puţin este nevoie pentru a ne pierde liniştea!
Prin poemul ceaţă deasă – / tata nu-şi mai aminteşte / nici numele rămânem tot  în anotimpul de toamnă. Vremea se răceşte, apare fenomenul de ceaţă, seara, dimineaţa vizibilitatea este redusă, sunt inconveniente în circulaţie şi nu numai, afectează pe cei meteosensibili şi exemplele ar putea continua.
Autorul dă un nou contur imaginii, o altă direcţie lucrurilor, fenomenelor;  este vorba de toamna omului, în care acesta trebuie să se adapteze noului mod de viaţă, pentru că, de data aceasta, ceaţă deasă, ca metaforă ne dezvăluie faptul că este vorba de ceaţa minţii. Din păcate, aceasta (ceaţa) a inundat memoria tatălui şi nu-şi mai aminteşte / nici numele, cel mai simplu lucru pentru om. Poate durerea şi suferinţa sunt mult mai mari dacă are şi momente de luciditate şi conştientizează pierderile de memorie. Pentru cei apropiaţi este o suferinţă greu de suportat, pe de o parte văzând deteriorarea sănătăţii părintelui la senectute, pe de altă parte dorinţa de a-i fi alături, a-l putea ajuta şi a-l feri de eventuale necazuri. Poemul este extrem de profund, îţi crează o stare de spirit cu frisoane, panică, anticipând întâmplări nefaste. Încerci, te străduieşti să găseşti explicaţii, pui întrebări, greu de găsit răspunsuri. Până la umă, ruga şi acceptarea sunt soluţiile. Sentimentul amar cu privire la degradarea omului ca şi a naturii, cu deosebirea că natura renaşte, însă omul nu, este greu de suportat, umerii pe care trebuie să duci povara devin din ce în ce mai aplecaţi, iar cei pe care ai vrea să plângi sunt neputincioşi.
De remarcat în carte şi poemele, în care autorul sesizează îmbătrânirea populaţiei de la ţară:  sat îmbătrânit - / pe hornul casei de naşteri / o barză cu pui;  trăirile copiilor ale căror părinţi sunt nevoiţi să plece la muncă în străinătate:  Ziua mamei - / fetiţa-n lacrimi învârte / globul pământesc sau durerea părinţilor rămaşi acasă, copiii fiind plecaţi: la cules de struguri - / cu gândul la copiii / plecaţi departe; nostalgia pentru locurile şi casa copilăriei: casa natală - / miresmele de liliac / umplu tot golul.
Poemele lui Cezar Ciobîcă sunt schiţe de peisaj, tuşe de penel bine articulate pe canavaua pregătită anume. Mi-au  încântat sufletul şi multe alte poeme, tablouri feerice şi de neuitat: prima ninsoare - / în vechea naşină de scris / o coală albă; petale în vânt - / din ce în ce mai lungă / trena miresei; amiază pe câmp - / miroase a lavandă / chiar şi lumina; întârziind / lăsarea asfinţitlui - / floarea soarelui...
Un periplu prin şi printre meandrele anotimpurilor cu ajutorul haiku-urilor lui Cezar Ciobîcă  este o delectare intelectuală, o desfătare sufletească, o înălţare sprituală.
Întâlnim în creaţia lui Cezar Ciobîcă o tăcere metafizică, spune doar cât să sugereze ceva, explică doar cât să incite, descrie doar pentru a-ţi pregăti pana ori pensonul să continui, foloseşte metafora doar pentru a-ţi deschide calea îngustă dar sigură de a ajunge la esenţă, la izvor. Extrapolând ceea ce poţi înţelege din poemele sale la a contura o viziune asupra autorului  şi propriei sale existenţe, am putea spune că este omul implicat, visător şi sensibil, îngândurat şi jovial şi, dincolo de toate aceste ipostaze, este omul echilibrat.
Cunoscător al mai multor limbi străine, prin creaţia sa, poetul Cezar Ciobîcă realizează în chip fericit un dialog pertinent între culturi, limbi şi literaturi. Este unul dintre autorii pasionaţi şi  dedicaţi poemului de sorginte niponă şi filosofiei zen, mărturisind că în afara tuturor preocupărilor pedagogice, poetice..., „nu este  decât o pată de sânge care vorbeşte”. Şi ne-a convins şi prin această carte că vorbeşte şi scrie excepţional. 
Valoarea cărţii lui Cezar Ciobîcă „Petale în vânt =Petals on the wind”  este invers proporţională cu formatul în care apare. Zicala „esenţele tari se ţin în sticle mici” este valabilă pentru fiecare haiku în parte, dar şi pentru carte, ca întreg. Distinsă ca formă, subtilă ca şi conţinut, o carte frumoasă, cinste cui te-a scris”!
Merită să o purtăm tot timpul cu noi ca pe o carte de rugăciuni.


Vasilica Grigoraş

marți, 9 mai 2017

Petale în vânt / Petals on the wind


La editura Pim din Iaşi, a apărut în ediţie bilingvă (română – engleză), volumul de haiku al poetului Cezar Ciobîcă, Petale în vânt / Petals on the wind.
Tehnoredactare / Editor Cezar Ciobîcă
Culegere computerizată / Computerized typesetting : Cezar Ciobîcă
Traducere în engleză / English version : Cezar Ciobîcă

Autorul este la al treilea volum publicat, din care unul de poezie (Memoria clepsidrei) şi două de haiku : Caruselul anotimpurilor, câştigat la a doua ediţie a concursului de debut al grupului Ro Ku, organizat în 2011 şi actualul volum Petale în vânt / Petals on the wind.

Cezar Ciobîcă este un nume cunoscut atât în România cât şi peste hotare prin numeroasele premii obţinute la diferite concursuri. Autorul se remarcă prin talent, perseverenţă şi o mare dragoste pentru acest poem japonez numit haiku.
S-ar putea spune pe drept cuvânt că are haiku-ul în sânge.

Volumul cuprinde cinci capitole:

Primăvara / Spring
Vara / Summer
Toamna / Autumn
Iarna / Winter
Printre anotimpuri / Among seasons.

Urmând cursul anotimpurilor, poemele se remarcă printr-o mare frumuseţe, sensibilitate şi o deosebită profunzime.

Primul poem se deschide ca o fereastră spre primăvară, spre renaşterea naturii dar şi spre sufletul poetului :

Floriile –
pe pervaz o turturea
cu ochii mamei

Palm Sunday –
on the sill a turtledove
with my mom’s eyes

La fel de sensibil este cel de-al doile poem în care mâţişorii
răsfrânţi în oglinda lacului par nişte stele care înmuguresc.
O imagine a universului văzut în oglindă.

mâţişori pe ram –
în oglinda lacului
stele înmugurind

catkins on the branch –
in the mirror’s lake
budding stars

Primăvara e anotimpul renaşterii, al trezirii la viaţă dar şi al contemplării acestor minuni simple ale naturii. Bătrânul stând la soare pe prispă descoperă un ghiocel care iese printre frunzele veştede.

Urmează apoi o serie de poeme care reiau titlul volumului –
Petale în vânt / Petals on the wind.

Petalele se aştern pe pământ ca o trenă de mireasă din ce în ce mai lungă. Tot petalele primenesc hainele sperietorii sau se aşează pe rănile Mântuitorului, alinându-i durerea.

Barza apare şi ea ca simbol al primăverii dar şi al speranţei regenerării locuitorilor dintr-un sat îmbătrânit.

Liliacul cu mirosul lui puternic apare în multe poeme :
Fie că parfumul lui aduce pe monitor semne vitale, fie că pătrunde printre gratiile de fier, fie că albul lui luminează noaptea la fereastră, liliacul îşi manifestă obsesiv prezenţa.

Mierla şi ciocârlia fac de asemenea parte din ritualul primăverii. Trilurile lor melodioase, adevărate concerte, dau viaţă naturii, sonorizând copacii sau împrumută lumina de la galbenul câmpului de rapiţă.

primă audiţie –
prin fereastra deschisă
cântecul mierlei

the first audition –
through the open window
blackbird’s song

lan de rapiţă –
cântecul ciocârliei
şi mai luminos

rapeseed field –
the skylark’s song
more brighter

Culorile predominante ale primăverii sunt verdele crud al copacilor, albul ghioceilor, al liliacului, al florilor de prun, galbenul rapiţei dar şi al puilor abia ieşiţi din ou. Culoarea mov a unui pâlc de brânduşe, devine printr-o ingenioasă substituire, parfumul mov al rochiilor mamei.

Pline de parfum, culoare şi muzică poemele primăverii din acest volum ne poartă cu gândul la Corespondenţele lui Baudelaire în
care :

« Parfum, culoare, sunet se cheamă şi-şi vorbesc. »

(Traducere - Necula Florin Dănuţ).


Vara / Summer

Vara se instalează pretutindeni cu parfum îmbătător de salcâmi, de tei şi de lavandă, cu zbor de fluturi dar şi cu secetă, caniculă , uneori cu averse de ploaie, cu fulgere şi tunete.
Când seceta se prelungeşte, creştinii ridică rugi fierbinţi pentru ploaie.

rugi pentru ploaie -
nemişcată pe clopot
o libelulă

prayers for rain –
motionless on the bell
a dragonfly

Libelula pare să ia şi ea parte la ceremonial în aşteptarea binecuvântatei ploi.
Miresmele de tei sunt atât de puternice încât te fac să rătăceşti drumul spre casă, iar parfumul de salcâmi umple chiar cutia milei.
Cântecul matinal al ciocârliei şi al mierlei e completat de cel nocturn al privighetorii :

noapte pe baltă –
cântecul privighetorii
făcând valuri

night on the pond –
the song of the nightingale
making waves

Nici greierii nu se lasă mai prejos. Alături de păsări
micii cântăreţi dau concerte în aer liber sau chiar într-un vechi gramofon :

drum prin bazar –
un greier ţârâind
într-un gramofon

way through the bazar –
a cricket chirping
in a gramophone

Ploaia, grindina, curcubeul, roua, lumina lunii, puful plopilor, floarea soarelui, florile de sânziene, macii, rochiţa rândunicii defilează rând pe rând în această atmosferă estivală.

Răpăitul grindinei pe acoperiş devine un adevărat marş
Radetzky, volbura îmbracă o păpuşă goală aruncată la groapa de gunoi, floarea soarelui întârzie asfinţitul astrului.

Amurgul de vară creează o imagine impresionantă :

amurg de vară –
pe un vitraliu Iisus
scăldat în sânge

summer twilight –
on a stained glass Jesus
bathed in blood

Toamna / Autumn

Imaginile verii se estompează încetul cu încetul fiind înlocuite cu cele ale toamnei.

Cerul de un albastru sclipitor al verii e mai mult acoperit, soarele se ascunde în stogurile de paie, vuietul mării se aude doar în ghiozdanul fetiţei, cocorii pleacă, ceaţa deasă acoperă totul ca o perdea cenuşie, plouă cu frunze care conduc pe ultimul drum răposaţii, soarele se eclipsează, luna e în declin, din teascul uitat sub şopron curge doar rugina.

Imaginea toamnei nu este deloc idilică în viziunea poetului. E mai degrabă una bacoviană, cu acordurile lungi şi triste ale vântului. Seninul e întunecat de stoluri de grauri, oamenii calcă în picioare lumina din frunze, căderea unei castane tulbură stelele din lac, în satul îmbătrânit nu miroase decât a prune putrede iar bătrânii din aziluri capătă chipuri de ceară ca în Muzeul figurilor de ceară din Londra.

azil de bătrâni –
chipuri de ceară privind
un stol de cocori

asylum of elders –
wax faces looking at
a flock of cranes

Este un univers al descompunerii treptate şi al morţii naturii.
Rareori o imagine luminoasă însufleţeşte acest tablou sumbru, creat parcă de penelul lui Rembrandt.

Frunze galbene –
umbrele statuilor
tot mai luminoase

yellow leaves –
the shadows of the statues
increasingly bright

Şi pentru că tot am amintit de Corespondenţele marelui poet francez Charles Baudelaire, vom reveni la un alt poem al său,
Cântec de toamnă :

« Curând ne-om scufunda în recile tenebre,
Adio deci lumină a verilor prea scurte !
Aud deja căzând cu sunete funebre,
Lemnul răsunător pe dalele din curte. »

(Traducere - Necula Florin Dănuţ).


De la marşul Radetzky al grindinei iată-ne la marşul funebru al lui Chopin sau Beethoven care ne conduce spre ultimul anotimp, cel al morţii naturii.

Mult mai scurtă ca număr de poeme, iarna este totuşi un anotimp luminos datorită zăpezii strălucitoare şi a sărbătorii de Crăciun care aduce bucurii în inimile tuturor.
Deşi rece, geroasă, iarna este un anotimp al purităţii care ne aduce pe chipuri zâmbetul copilăriei.

Crizantemele surprinse de prima ninsoare par mai luminoase, primii fulgi de nea îl fac pe bătrânul dascăl să-şi amâne dictarea,
noaptea geroasă face ca pulberea Căii Lactee să scârţâie sub tălpi, dar zăpada face şi adevărate minuni :

prima ninsoare -
îngerilor de piatră
le cresc pene noi

first snow –
for the stone angels
new feathering

Ultimul capitol al volumului, Printre anotimpuri / Among seasons, reia anumite teme din celelalte capitolele dându-le culori şi sensuri noi :

Un buchet uscat de levănţică aminteşte autorului zâmbetul mamei ca şi turtureaua din primul capitol care are aceiaşi ochi blânzi ca ai mamei.
Paingul continuă lucrul bunicii care a plecat demult, iar sita ei din podul cu vechituri cerne acum doar lumina lunii.
Un poem de o mare frumuseţe ne aminteşte discret de celebra sonată beethoveniană. În acest poem chiar luna e cea care interpretează cu razele ei piesa muzicală.

liniştea nopţii –
pe clapele pianului
razele lunii

night’s silence –
on the piano keyboard
the moonlight

Lectura volumului Petale în vânt / Petals on the wind, creează cititorului momente de încântare dar şi de meditaţie.
Talentul autorului, completat de o mare sensibilitate şi de mult spirit de observaţie are darul de a ne purta printre poemele sale precum petalele pe aripile inspiraţiei.

luni, 1 mai 2017

Un singur nai / Only one panpipe, Antologia poemului într-un vers (1936 – 2016) /Anthology of one line poem (1936 – 2016)

Realizată de / edited by Vasile Moldovan

La editura Societăţii Scriitorilor români din Bucureşti, a apărut în ediţie bilingvă (română – engleză), Antologia poemului într-un vers (1936 – 2016) / Anthology of one line poem (1936 – 2016), realizată de Vasile Moldovan.

Titlul antologiei e dat de prima parte a cunoscutului poem pillatian «
Un singur nai… », care sugerează multiplele ecouri avute de poemul într-un vers din 1936, (data apariţiei volumului de Poeme într-un vers al lui Ion Pillat, până la data editării prezentei antologii). Selecţia poemelor a fost făcută de autorul antologiei.

Coperta, realizată de pictorul Valentin Tănase ilustrează în mod plastic titlul antologiei, reprezentând un nai pe care s-a aşezat un fluture – simbol al frumuseţii, al fragilităţii şi al efemerului.

Prefaţa antologiei aparţine tot lui Vasile Moldovan iar traducerea acesteia în engleză Magdalenei Dale.

Traducerea majorităţii poemelor în engleză este făcută de Vasile Moldovan dar şi de alţi autori : Daniela Albu, Stelian Apostolescu, Virginia Butescu-Stanciu, Radu-Mihail Călinescu, Marius Chelaru, Virginia Cucu, Magdalena Dale, Lidia Ionescu, Marilena Rotaru, Florentin Smarandache, Brăduţ Crişan Suciu, Luminiţa Suse, Tiberiu Tizu şi Ion Untaru.

Antologia cuprinde un număr de 64 de autori, din care se disting nume de mari poeţi ca : Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Veronica Porumbacu, Gheorghe Tomozei. O mare parte a celorlalţi autori sunt nume cunoscute prin volume de poeme într-un vers publicate sau prin participarea cu poeme într-un vers la revista Haiku : Victor Săhleanu, Florin Vasiliu, Florentin Smarandache, Paula Romanescu, Dan Florică, Ioan Marinescu, Ion Brad, Adina Enăchescu, Dumitru Radu, Jules Cohn Botea, Vasile Moldovan, Ion Găbudean, Valentin Nicoliţov, Bogdan I. Pascu, Cornelia Atanasiu, Constantin Stroe, Magdalena Dale, Elia David, Ion Untaru, Luminiţa Suse, Luciana Vladimir, Virginia Popescu.

În prefaţa antologiei, autorul face o analiză complexă şi documentată a poemului într-un vers în paralel cu cea a poemului haiku. Multe idei sunt reluate din lucrarea publicată anterior, POEMUL ÎNTR-UN VERS – STUDII, realizată în colaborare cu regretatul Florin Vasiliu, apărută la Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, al cărui rezumat l-am prezentat pe blogul meu Phoenix.


Prefaţa actualei antologii poartă un titlu simbolic : « Eternităţi de-o clipă surprinse într-un vers », care reia titlul celui de-al doilea volum pillatian de poezii, publicat în 1914, care prefigurează volumul de Poeme într-un vers, apărut în 1936. Autorul antologiei insistă asupra ecoului avut de acest gen inedit de poezie la data apariţiei sale, asupra criticilor, rezervele acestora, dar şi admiraţia, încurajările şi influenţele exercitate asupra unor poeţi contemporani ai lui Ion Pillat.

De asemenea, Vasile Moldovan aminteşte în prefaţa antologiei cele două surse de inspiraţie ale poetului Ion Pillat care l-au condus la scrierea poemelor într-un vers : pe de o parte unele poezii ale lui Victor Hugo, în care a descoperit adevărate poeme într-un vers, iar pe de altă parte cunoaşterea poemului haiku, cu care venise în contact la Paris. Noua specie constituie astfel o sinteză între occident şi orient.

Mai târziu, poetul îşi va defini poemul într-un vers printr-o strofă :
« C-un singur vers am încercat să farmec
În tine o lume de simţiri şi vis –
Pătrunde-l cum pătrunde-n zori lucirea
Priveliştii printr-un oblon deschis. »

Reluând din studiul amintit asemănările şi deosebirile dintre haiku şi poemul într-un vers, completându-le cu date noi, autorul antologiei stabileşte în final graniţele distincte ale celor două specii literare : haiku-ul şi poemul într-un vers.

În finalul prefeţei Vasile Moldovan se opreşte asupra unor autori care au încercat anumite inovaţii sau care au lărgit sfera tematică a poemului într-un vers : Ion Brad, Florentin Smarandache, Florin Vasiliu, Cornelia Atanasiu, Dan Norea – Elia David, Ion Untaru, Adina Enăchescu, Virginia Popescu.

Citind poemele selectate în anthologie mi-a atras atenţia faptul că aceleaşi teme apar la mai mulţi autori dar sunt prezentate diferit, în funcţie de viziunea, talentul şi sensibilitatea proprie fiecăruia. Lucrul acesta mi-a sugerat ideea să fac o selecţie tematică a autorilor, astfel încât cititorul acestei prezentări să poată avea o deschidere mai largă asupra celor care au scris poemele.

Prima temă la care m-am oprit este aceea a definiţiei poetice dată poemului într-un vers, plecând de la aceea a creatorului ei, Ion Pillat :

Poemul într-un vers :
Un singur nai, dar câte ecouri în păduri…
Only one panpipe, but how many echoes in the wood…

Vasile Moldovan:
Un singur dram de aur din mina de steril.
Only a grain of gold from the sterile mine.

Bogdan I. Pascu :
Un singur fir din ghemu-ntreg de visuri.
Only a thread from the whole ball of dreams.

Victor Săhleanu :
O lume sună-n scoică, de-o duci înspre urechi.
A world sounds in the seashell, if you bring it to your years.

Ştefan G. Theodoru :
Să reuşeşti să-nghesui întregul în puţin.
To succeed fitting more in less.

Gheorghe Tomozei :
Izvorul lin presimte intensitatea mării.
The quiet spring feels the sea intensity.

Cornelia Atanasiu :
Ca un respire cerul vine la noi în grabă.
Like a light breath the sky rushes down towards us.

Dan Florică :
O fulgerare-a minţii în stânca verbului.
A lightening of the mind in the cliff of a verb.

O altă temă care apare frecvent este aceea a anotimpurilor, începând cu primăvara şi sfârşind cu iarna.
*
Primăvara:

Florentin Smarandache :
Blajini cocori ne-aduc pe aripă căldura.
Gentle cranes bring us warmth on the wings.

Sorin Sirineasa :
Chiriaş sub streaşina casei, o rândunică.
Tenant under the eaves of the house, a swallow.

Ana Udrea – Aprilie :
O caldă adiere mângâie colţul ierbii.
A warm breeze caressing the grass blade.

Cornelia Atanasiu – Mărţişoare :
Pe ramuri înflorite se-ntrec în dans poeme.
From branches that are bloomed poems compete in dance.

Jules Cohn Botea :
Scăpaţi din noaptea iernii, din nou e dimineaţă.
Freed from the winter’s night, it is morning again.

Dan Florică – Martie :
Îmbrobodeşte bruma bobocii de magnolia.
The hoarfrost is veiling the buds of magnolia.
*
Vara :

Paula Romanescu – Parfumul verii :
Lada de zestre-a mamei miroase-a levănţică.
Mother’s dowry chest scented with lavender.

Ştefan G. Theodoru – Peisaj de vară :
În liniştea fierbinte, plâng macii ofiliţi.
Inside the hot silence, the withered poppies weep.

Cornelia Atanasiu – Iunie :
Fluturi albi în nuntă plutesc deasupra verzei.
White butterflies in mating float above the cabbage.

Ion Untaru – Iulie :
Nici pic de adiere în jariştea amiezii.
Not a bit of breeze in the oven of the noon.

Jules Cohn Botea :
Ce repede-a trecut, de parcă nici n-a fost.
It passed so fast, as if it never existed.

Mihaela Cojocaru :
Cetina din piscuri înmiresmând cărarea.
Fir tree branches, on the mountain peak, scenting the pass.

Vali Iancu :
Pe rând se coc ispite sub ochii pofticioşi.
By turn temptations are ripening under the lustful eyes.

Octavian Mareş - Noapte de vară :
Luna-nveselită de cântece de greieri.
The moon cheered up by the songs of crickets.
*
Toamna :

Toamna este tema cea mai des abordată de autorii antologiei. Dumitru Radu are nu mai puţin de cinci poeme iar Valentin Nicoliţov tot pe atâtea.

Dumitru Radu :
Ce tristă-mpărăţie fără cocori şi fluturi.
How sad is this empire: without cranes or butterflies.

Dumitru Radu - Seară de toamnă :
O creangă goală scrie caligrafii pe lună.
A leafless branch creates calligraphies on the moon.

Dumitru Roşu :
Precum gutuiul din livadă, părul meu brumat.
Like the quince tree in the orchard, my frosted hair.

Ion Serebreanu – Pasul toamnei :
Pădurile de linişti se desfrunzesc de sunet.
The forests of silence strip themselves of sound.

Constantin Stroe – Sfârşit de toamnă :
În cuibul gol al berzei acuma doarme luna.
In the empty stork’s nest now the moon is sleeping.

Alfred Basarab Tibereanu :
Mireasă despletită-n lacrima-nserării.
Dishevelled bride in the tear of the twilight.

Maria Tirenescu - Sfârşit de toamnă :
Vântul şterge-n zori lacrimile norilor.
At dawn the wind wipes out the tears of the clouds.

Gheorghe Duţă Micloşanu :
Eşarfe roşii, vântul prin vie fluturând.
Red scarves, the wind waving through the vineyard.

Valentin Nicoliţov – A venit toamna :
Azi noapte-a căzut bruma pe-un flutur amorţit.
Last night the hoarfrost fell on a numb butterfly.

Elia David / Dan Norea :
Pe cerul unui greier, comete ruginite…
Un nor ca o furnică mustrări îi tot trimite…

On the sky of a cricket, rusty comets…
An ant-like cloud reprimands it again and again…

Ioan Marinescu – Tentativă :
Plânge toamna pe la geamuri vrând să intre în odaie.
The autumn cries of the window wanting to come in.

*
Iarna :

Ana Udrea – Ianuarie :
Brodează flori de gheaţă în nopţile geroase.
It embroiders ice flowers during frost nights.

Daniela Albu – Ninsoare :
În mantie de nea s-a îmbrăcat brânduşa.
“The naked lady” dressed in a mantle of snow.

Marius Chelaru – Iarna în satul mamei :
Cu zurgălăii copilăriei azi alte sănii.
With the childhood bells today other sledges.

Elia David :
Degeaba-i plin copacul, cine culege stele ?
In vain is the tree full, who will harvest stars ?
*

Norii :

Virginia Popescu :
Pe pajiştea albastră o turmă de mioare.
On the blue meadow a flock of young sheep.

Dumitru Radu – Caligrafii de nori :
Un abur cu hotare, mereu nebănuite.
A steam with borders, always unexpected.

Paula Romanescu – Credinţă :
Să ştii că veşnic norul se-ntoarce la izvor.
To know that the cloud always returns at the source.

Maria Tirenescu – Paznic :
Pe cerul nesfârşit norul păzeşte luna.
On the endless sky a cloud guards the moon.

Jules Cohn Botea – Cerul :
În cer ştim că e raiul, atunci de ce plâng norii ?
If the paradise is in the sky, then why are the clouds crying ?

*
Fluturele :

Vasile Moldovan :
Mai mult cu o petală o floare de cireş.
One more petal on the cherry blossom.

Virginia Popescu :
Zburând din floare-n floare, pe-aripi a strâns culori.
Flying from flower to flower it culled colours on its wings.

Romulus Sălăgean :
Pe cartea de poeme, un cititor grăbit.
On the book of poems a hasty reader.

Magdalena Dale – Fluturii de noapte :
Coşmaruri risipite când zorii se ivesc.
Scattered nightmares when dawn brakes.

*

Ciocârlia :

Ion Pillat :
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.
From the sling-like field, up it sings of light.

Vasile Moldovan :
Dând tonul corului de îngeri uită să coboare.
Setting the key note to angels chorus, it forgot to fly down.

Luciana Vladimir - Ciocârlia în zori :
Din arcul unui ram se-nalţă ciocârlia.
From the arch of a branch the skylark is rising.

Virginia Popescu :
Împrăştiat în cioburi azurul unui cânt.
Scattered in the shards the azure of a song.

*
Roua :

Romulus Sălăgean :
Pe iarbă risipite atâtea nestemate.
Scattered on the grass so many gems.

Victor Steron – Dimineaţa :
Deasupra ierbii roua îşi murmură destinul.
Above the grass the dew murmurs its fate.

Ion Untaru – Mirare :
Atâţia stropi de rouă şi-n fiecare cerul.
So many dewdrops and in each of them, the sky.

Adina Enăchescu – Boabe de rouă :
Sub ochii căprioarei vânate două lacrimi.
Under the eyes of a hunted deer two teardrops.

*
Mama :

Luminiţa Suse :
Un zâmbet sfânt în cioburi de oglindă.
A holy smile from mirrors shards.

Ana Udrea :
Şi lacrimă şi zâmbet ascunde în privire.
Both tear and smile she hides in her eyes.

Ioan Găbudean :
Cu crizanteme-n braţe spre vechiul cimitir.
Holding chrysanthemums in her arms to the old cemetery.

Valentin Nicoliţov :
Nimeni pe lumea asta nu m-a iubit ca ea.
No one in this world has ever loved me like her.

Adina Enăchescu – Amintirea mamei :
Păstrând-o drept comoară ascunsă-adânc în suflet.
Keeping it as a treasure hidden deep in soul.


Antologia de poeme într-un vers reprezintă rodul unei munci de echipă, coordonată de poetul Vasile Moldovan. Poemele selectate sunt un îndemn la meditaţie asupra caracterului efemer al vieţii dar şi al eternităţii universului care se oglindeşte în sufletul uman precum « cerul într-un bob de rouă » (Ion Untaru).

Salutăm iniţiativa poetului Vasile Moldovan care a demonstrat prin această primă antologie că acest gen de poezie este viguros, capătă tot mai multă amploare în literatura de azi şi are un viitor sigur alături de poemul haiku.

Virginia Popescu.